Evenimente și proiecte
La o cafea cu medicul
„La o cafea cu medicul” este un ciclu de evenimente organizat de Asociația Help & Care, care aduce comunitatea mai aproape de profesioniștii din domeniul medical, într-un cadru informal, relaxat și prietenos.
La o cafea cu medicul – Ediție specială
Ediția specială „La o cafea cu medicul”, organizată în 18 ianuarie 2025, a marcat un moment definitoriu pentru acest proiect. În eleganta sală a Filarmonicii de Stat Oradea, cei opt medici care ne-au fost alături în edițiile anterioare au urcat împreună pe scenă, alături de invitatul special al serii, Dr. Raed Arafat.
Depistează și salvează
Datorită Swimathon Oradea 2025, eveniment organizat de Fundația Comunitară Oradea, dedicat cauzelor care schimbă în bine comunitatea, am avut onoarea de a participa cu un proiect care ne este extrem de drag și necesar: „Depistează și Salvează!”, un demers care vizează achiziționarea unui ecograf portabil pentru screening-ul cancerului mamar.
Gimnastică medical pentru seniori
De peste un an, organizăm cu dedicație ședințe gratuite de gimnastică medicală pentru seniorii cu vârsta de peste 55 de ani. Exercițiile sunt adaptate pentru a răspunde nevoilor specifice ale fiecărui participant. Ne întâlnim de două ori pe săptămână în spațiul prietenos al Comunitecii, situată în Centrul Comercial Crișul, oferind un mediu sigur și accesibil pentru mișcare și socializare.
Gimnastica de intretinere pentru adulți
Prin programul nostru de gimnastică de întreținere dedicat adulților, promovăm echilibrul între corp și spirit, oferind o oportunitate de a redescoperi bucuria mișcării într-un cadru atent supravegheat. Exercițiile, ușor mai complexe, sunt totodată sigure și adaptate pentru a răspunde nevoilor fiecărui participant, contribuind la creșterea mobilității și tonifierea armonioasă a întregului corp.
Recuperare funcțională post-mastectomie
Pentru femeile aflate în primele luni de recuperare după o intervenție chirurgicală la sân, am creat un program special de gimnastică medicală, gândit să susțină revenirea treptată și echilibrată la mobilitatea de zi cu zi. Ședințele se desfășoară în grup, sunt gratuite și sunt coordonate de kinetoterapeuții noștri, cu atenție la ritmul și nevoile fiecărei participante.
Postura ta din postura noastră
Proiect cu impact mare asupra comunității orădene, ”Postura ta din postura noastră”- este un proiect pentru evaluarea diformităților posturale în rândul copiilor cu vârsta cuprinsă între 8-16 ani.
Prin acest proiect, Asociația Help & Care desfășoară un screening (examinare inițială în masă) a dezechilibrelor posturale la copii cu vârsta 8-16 ani din Oradea.
Conferință de final a proiectului ”Acces al o viață mai bună- Serviciii integrate pentru persoane cu dizabilități”
În data de 3 octombrie a avut loc la casa Darvas conferința de închidere a acestui proiect. La conferință au participat oameni din domenii diferite dar cu valori comune. A fost un eveniment ”încălzitor de suflete”.
Perioada cuprinsă în proiect fost un an plin de experiențe noi și reușite.
Alături de buni prieteni
Una dintre direcțiile principale ale activității noastre din cadrul proiectului Acces la o viață mai bună – Servicii integrate pentru persoane cu dizabilități este acela de informare. Informare despre dizabilitate și mai ales despre recuperarea somatică și psihoemoțională a celor care ne trec pragul și nu numai. Iar o modalitate prin care am putut să sprijinim recuperarea mai multor persoane, prin oferirea de informații acurate, a fost participarea la un ciclu de conferințe cu scopul educării pacienților oncologici și a aparținătorilor acestora.
A(cceptare) D(ăruire) L(umină)
Acum câteva săptămâni am fost pentru prima dată la Asociația Deficienților Locomotori Bihor. Aici, prin proiectul Acces la o viață mai bună – Servicii integrate pentru persoane cu dizabilități, am început să realizăm întâlniri de grup pentru bunăstarea psiho-emoțională a beneficiarilor. Tematicile noastre de discuție s-au axat pe nevoile participanților, pe care le-am aflat deja de la prima întâlnire.